Acasă Timp liber 40 de activități pentru adolescenți de făcut în ultima săptămână de carantină

40 de activități pentru adolescenți de făcut în ultima săptămână de carantină

1202
0

Știm că e ultima săptămână de carantină (să sperăm că nu vom primi vești proaste până la finalul ei) și știm că probabil deja ai o listă întreagă de lucruri pe care le-ai făcut în perioada asta pentru a te acomoda cu statul acasă. Dar tocmai pentru că mai sunt 5 zile până când anumite restricții impuse până acum în România vor dispărea, timpul se scurge parcă și mai greu. Iar agitația adolescenților crește în intensitate, nu-i așa? Visează deja la reîntâlnirea cu prietenii, își pregătesc ținutele de ieșit în oraș și nu-și găsesc locul.

Nu mai e mult, dar această săptămână poate fi mai tensionată decât cele de până acum. Așa că dacă adolescentul tău a rămas în pană de idei în privința activităților pe care le poate face în aceste ultime (sperăm) zile de carantină, îți oferim câteva sugestii care ar putea fi de ajutor. Tot ce trebuie să faci este să-i dai share la lista de mai jos. Va ști, cu siguranță ce să aleagă ca să-și facă săptămâna mai interesantă și așteptarea mai ușoară.

  1. Gătește ceva nou.
  2. Alege un obiect din cameră și amintește-ți care e istoria lui.
  3. Fă un top al celor mai interesante 3 lucruri din jurul locuinței tale.
  4. Pictează sau desenează.
  5. Sună-ți bunicii (îi vei face fericiți).
  6. Rezolvă un rebus sau integrame.
  7. Apucă-te de scris un jurnal.
  8. Fă un top al filmelor văzute în carantină.
  9. Încearcă origami.
  10. Fă o baie cu spumă și muzică.
  11. Joacă-te de v-ați ascunselea în jurul casei.
  12. Plantează flori în grădină sau în ghiveci.
  13. Gândește-te la o idee de business.
  14. Trage un pui de somn la prânz.
  15. Organizează o vânătoare de comori în casă sau în jurul ei.
  16. Negociază cu părinții ce treburi ale casei ai putea face pentru a primi niște bani în plus.
  17. Apucă-te de învățat să cânți la un instrument.
  18. Fotografiază toate speciile de plante din jurul casei.
  19. Organizează o cină festivă pentru familie.
  20. Redecorează-ți camera.
  21. Oferă-te să faci tu cumpărăturile în această săptămână.
  22. Fă o listă cu lucrurile pe care la vei face imediat ce se termină carantina.
  23. Fă o listă cu lucrurile pe care îți dorești să le faci până la sfârșitul vieții.
  24. Sortează-ți hainele și alege pe cele pe care vrei să le donezi.
  25. Construiește ceva din chibrituri sau din scobitori.
  26. Fă un colaj cu fotografiile care îți plac cel mai mult.
  27. Învață să fluieri cu două degete.
  28. Fă-ți o mască de față home made.
  29. Desenează etichete haioase pentru borcanele cu condimente din bucătărie.
  30. Fă înghețată de casă.
  31. Fă o brățară a prieteniei.
  32. Întreabă-ți bunicii despre copilăria lor.
  33. Întreabă-ți părinții cum a fost prima lor întâlnire.
  34. Citește un ziar pe care nu l-ai citit niciodată.
  35. Surprinde-ți părinții cu un mic dejun neașteptat.
  36. Decorează-ți câteva măști refolosibile pentru a le asorta ținutelor tale.
  37. Uită-te la câteva episoade din serialul pe care îl preferau părinții tăi în adolescență.
  38. Inventează un cocktail din fructe.
  39. Transformă o haină veche în ceva vintage.
  40. Plimbă-te o oră în jurul casei fără telefon.

Sperăm că ai găsit măcar câteva variante care să îți umple timpul până când începe weekendul. Iar dacă ai alte idei, te invităm să continui lista ca să ne bucurăm și noi de noutăți.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.