Ideea de competiție în genere nu pare să fie neapărat ceva nociv. Spiritul competitiv este considerat adesea o calitate, pentru că impulsionează perseverența și dorința de a fi mai bun într-un domeniu sau altul. De aceea, mulți părinți își doresc un mediu competitiv pentru copiii lor. Lucrurile sunt discutabile însă. Nu întotdeauna competiția are efecte pozitive în dezvoltarea copilului. Iar atunci când competiția se mută în familie, efectele pot fi dramatice.
Competiția între frați este o provocare cu care se confruntă majoritatea părinților care au copii de vârste apropiate sau gemeni. Și dacă atunci când copiii sunt mici, competiția se rezumă uneori la cine face mai multe pozne sau cine mănâncă tot din farfurie, pe măsură ce copiii cresc, competiția se mută în alte zone și devine tot mai dificil de gestionat, mai ales atunci când între copii există diferențe semnificative în ceea ce privește ritmul în care se dezvoltă. De regulă, în perioada adolescenței, competiția dintre frații gemeni sau de vârste apropiate devine o sursă de conflict și dacă nu este gestionată corect de către părinți poate lăsa urme adânci în dezvoltarea adolescenților.
Spune NU comparației!
Unul dintre aspectele cruciale pe care părinții ar trebui să le aibă în vedere în această problemă este capacitatea de a se abține să facă o comparație între frați, chiar dacă uneori este dificil. Presupunând că nu se întâmplă acest lucru și că părinții conștientizează faptul că nu trebuie să își compare copiii unul cu celălalt, ce se întâmplă atunci când copiii încep să se compare ei înșiși cu cei din jur?
De la o anumită vârstă, de regulă în perioada anilor de gimnaziu, copiii încep să înțeleagă faptul că nu sunt cei mai buni la toate și să accepte că pot excela într-un număr limitat de domenii. Este o conștientizare firească și importantă pentru dezvoltarea lor ulterioară. A ști la ce ești foarte bun și la ce ai nevoie de ajutor, le permite copiilor să își gestioneze mai bine timpul și să se bucure de propriile reușite. Dar cum știi la ce ești mai bun și la ce nu? Prin comparație cu alții, desigur! Și aici apar problemele… pentru că de multe ori, conștientizarea faptului că nu ești bun într-un anumit domeniu, vine la pachet cu scăderea stimei de sine și cu frustrări inerente. Iar când acest lucru se întâmplă în urma comparației cu propriul frate, lucrurile pot fi și mai complicate.
Cum facem să reducem efectele nocive ale competiției?
În primul rând, le explicăm copiilor faptul că nu ar trebui să își facă un obicei din a se compara cu ceilalți, că fiecare om are ritmul propriu de dezvoltare și că oamenii sunt diferiți și, prin urmare, este firesc ca unii să exceleze într-un domeniu sau altul și alții nu.
Focalizarea pe învățare și nu pe note – ceea ce ar trebui să conteze cu adevărat este procesul de învățare și nu notele sau premiile. Și cea mai bună metodă pentru a practica acest lucru este să îi întrebăm pe copii ce au învățat la o disciplină sau alta și nu ce notă au luat. Poate că pare idealist, dar funcționează!
Aprecierea eforturilor – felul în care copilul muncește pentru o anumită disciplină merită apreciat cel puțin la fel de mult pe cât apreciem abilitățile lui efective legate de respectiva materie. Aprecierea eforturilor pe care un copil le face pentru a se descurca mai bine într-un anumit domeniu îi poate stimula motivația și, prin urmare, poate ajuta la creșterea performanțelor în domeniul respectiv.
Încrederea în forțele proprii – un rol important al părinților este și acela de a le aminti copiilor să aibă încredere în ei înșiși. Copilul ar trebui să știe că faptul că altcineva (indiferent că este fratele, prietenul cel mai bun sau un coleg de clasă) este talentat într-un anumit domeniu, nu are legătură cu el. Mutarea atenției de pe ceea ce fac bine alții pe ceea ce știe el să facă este un factor de motivație. Și invers, asocierea eventualelor eșecuri cu abilitățile scăzute, scade motivația.
Încurajarea competiției cu sine, nu cu alții – obiectivul unui copil nu ar trebui să fie acela de a-i întrece pe alții, ci acela de a se întrece pe sine. Iar în momentul în care copilul tău a atins un record personal, arată-i aprecierea cuvenită, apoi ajută-l să își seteze noi obiective în raport cu propriile realizări, nu cu cele ale altora.
Când unul excelează, iar celălalt abia face față…
Cum spuneam, de la o anumită vârstă copiii devin conștienți de ceea ce pot și ceea ce nu pot să facă la fel de bine ca alții. Iar atunci când diferențele sunt conștientizare în raport cu un frate apropiat ca vârstă, efectele pot genera adevărate drame în familie. Cel care conștientizează că se pricepe mai bine la ceva poate să aibă tendința să epateze, tocmai pentru a-și pune în inferioritate fratele și invers, cel care se simte inferior este posibil să aibă tendința de a deveni răutăcios, de a-și întrerupe fratele atunci când vorbește despre domeniul la care se pricepe sau de a-l considera lăudăros. Îți este cunoscut scenariul?
Pentru a detensiona situația, părinții ar trebui să aprecieze pe fiecare dintre copii pentru ceea ce știe să facă mai bine. Dacă unul e mai bun la matematică, poate că celălalt se pricepe mai bine la desen, dacă unul citește mai mult, poate că celălalt excelează în practicarea unui sport și așa mai departe. Comparația ar trebui exclusă din start, chiar dacă uneori îți este greu, pentru că simți și tu că unul dintre copii este mai bun la ceva anume decât celălalt și că asta provoacă frustrări. De asemenea, focalizarea nu ar trebui să fie pe rezultate de genul notelor sau premiilor, ci pe eforturile depuse. Acestea din urmă ar trebui lăudate în primul rând. Ceea ce nu înseamnă, pe de altă parte, că atunci când copilul care se descurcă mai bine într-un anumit domeniu ia un premiu nu ar trebui să primească laudele cuvenite.
Promovează respectul! Învață-i pe copii că fiecare dintre ei trebuie să îl asculte pe celălalt când își exprimă opinia sau pasiunea penttru un anumit domeniu și că nu este respectuos să se întrerupă unul pe altul, că fiecare își poate aștepta rândul pentru ceea ce are de spus. Nu ezita să intervii atunci când simți că acest lucru nu este pus în practică. Intervenția ar trebui să fie scurtă și la obiect: ”Hai să încercăm să nu ne întrerupem unii pe alții!”/ ”Să auzim întâi ce are de spus fratele tău…”/ ”Păstrează-ți ideea, aș vrea să o auzim imediat ce fratele tău termină…” etc.
Dincolo de toate, încearcă să îți păstrezi optimismul. Rivalitatea dintre frați este ceva absolut normal, la fel și competiția care poate să apară la un moment dat în legătură cu preocupările pe care le au, fie că sunt sau nu legate de școală. Cu timpul, rivalitatea va dispărea de la sine, pe măsură ce adolescenții cresc și se maturizează. De cele mai multe ori rivalitatea aceasta se va transforma într-o prietenie solidă în care fiecare dintre ei va ști că se poate baza pe celălalt. Rolul tău în tot acest proces este să nu lași lucrurile să scape de sub control, astfel încât competiția să nu își pună în mod semnificativ negativ amprenta asupra evoluției fiecăruia și asupra relației dintre ei.
Foto: Pixabay
