Știu, pericolul nu a trecut și lecții mai pot fi învățate încă; unele poate chiar mai dure decât cele pe care le-am învățat deja. Dar prefer să nu mă gândesc la asta acum. Am mers mult prin soare azi. Îmi doream de multă vreme să fac asta în tihnă, fără să fiu pe fugă ori copleșită de o mie de gânduri. Azi mi-am făcut timp pentru asta. Și de la o vreme încoace am observat că dacă vreau cu adevărat pot să îmi fac timp pentru orice. Și asta este, cred, tot un fel de lecție învățată în pandemie: că timpul care ne gonește este un mit; că atunci când vrem să facem ceva, lipsa de timp e doar o scuză, cea mai proastă dintre toate.
Eu și copiii mei am învățat în ultimele două luni mai multe lecții, pe care îmi doresc să cred că le-au învățat și alții – lecții pe care, altfel, nu aș fi avut niciodată talentul să le ”predau” propriilor copii decât la nivel teoretic.
Să faci lucruri pentru cei de lângă tine…
Una dintre cele mai importante este cea a altruismului și a conștientizării faptului că este important să faci lucruri bune nu doar pentru tine, ci și pentru cei din jur. În toată perioada asta, ne-am fi dorit să ne vizităm mai des părinții, bunicii sau alți oameni dragi, să le fim alături, să-i liniștim cu o vorbă bună poate. Riscul la care i-am fi putut expune era însă prea mare, căci dacă pentru cei mai tineri și sănătoși poate că șansele de a trece cu bine printr-o eventuală îmbolnăvire sunt foarte mari, nu același lucru îl putem spune despre cei vârstnici, care mai suferă și de alte boli sau care pur și simplu au organismul mai fragil. Am stat acasă pentru noi, dar, mai mult decât atât, am stat acasă pentru cei dragi nouă, mult mai expuși riscurilor de îmbolnăvire. Și asta pentru că nu te poți gândi doar la tine…
Natura este cea de care nu ne putem lipsi
Oricât de multe filme sau cărți am avea la dispoziție, oricât de mult timp liber am avea, oricât de sănătoși am fi, oricât timp am petrece cu familia, oricât de pline ne-ar fi burțile și oricât n-am suferi de nimic, viața între patru pereți e copleșitoare, iar lipsa naturii, a aerului liber ne îmbolnăvește trupul și spiritul deopotrivă. Avem cu toții nevoie să respirăm aer proaspăt, să ne plimbăm, să ne bucurăm de culorile și de sunetele naturii. Îmi amintesc cât de puține șanse aveam înainte de pandemie să îmi conving copilul adolescent că o plimbare prin parc e mai plăcută decât una prin mall. Nu știu cum se vor petrece lucrurile când se vor redeschide mallurile, însă acum știu că știe să aprecieze mai mult ieșirile în aer liber și frumusețea naturii.
Spunem ”Stop!” risipei de alimente
Probabil că mulți dintre noi se confruntă cu această problemă care este una la nivel mondial, de fapt. Doar că în goana noastră prin caruselul cotidian nu o conștientizăm prea bine. În familia noastră, în timpul pandemiei am decis să facem cumpărăturile necesare o dată pe săptămână, ca să evităm ieșirile prea dese. Asta a implicat organizare, cumpătare și o conștientizare fără precedent a faptului că multe dintre resursele noastre erau risipite fără noimă, pentru simplul fapt că ne era mereu mintea ocupată cu altceva. N-a mai fost nevoie să le amintesc copiilor mei de faptul că există pe planetă oameni care suferă de foame și nici să îmi fac procese de conștiință, cum îmi făceam uneori când eram nevoită să arunc mâncarea pe care nu reușeam să o consumăm în timp util, pentru că am cumpărat mai mult decât era necesar. Toate astea au dispărut ca prin minune, pentru că am învățat să facem să ne ajungă ceea ce avem de la o săptămână la alta și să nu aruncăm mai nimic pentru că nu e nevoie să o facem.
Amintirile nu sunt întotdeauna planificate
Ambele aniversări ale copiilor mei trebuiau să fie în martie. Una dintre ele ar fi trebuit să fie majorat, cu tot ce implică o astfel de petrecere în viața unui adolescent. N-a fost să fie așa. Am suflat în tort acasă, ne-am bucurat altfel… pe Zoom, pe Facebook, pe unde am reușit. Copiii mei, la fel ca alte milioane de oameni, vor avea altfel de amintiri despre aniversările lor din acest an. Va fi haios, peste ani, când vor povesti… dar va fi și trist… pentru că din amintirile lor vor lipsi coronița de sfârșit de an școlar, balul de absolvire, Gaudeamus cântat pe holuri și alte momente frumoase care ar fi trebuit să se așeze pe raftul cu amintiri.
Am învățat în pandemia aceasta, mai mult decât am fi făcut-o în vremuri normale, că amintirile nu sunt planificate și că, de fapt, nimic în viața asta nu e planificat, așa cum ne place să credem. Iar copiii noștri au învățat și ei, odată cu noi, aceste lecții de viață (nici ele planificate) pe care noi, părinții, n-am fi reușit poate să le predăm vreodată cu atâta precizie cum a făcut-o pandemia din 2020.
Foto: Alexas_Fotos de la Pixabay
