Cred că întrebarea ar putea fi reformulată sau pusă în fel și chip și redusă la una mai generală: la ce e bun un jurnal, în genere? Răspunsul este, după cum probabil intuiești, mult mai complicat decât ar putea părea la prima vedere. Îți spune asta un om care a citit la viața lui o colecție măricică de pagini de jurnal. Dar să nu ducem discuția într-o direcție prea erudită, căci nu mi-am propus să fac aici o analiză științifică a subiectului. Nu mi-am propus nici măcar să conving pe cineva de ceva, ci doar să te provoc la un exercițiu accesibil oricui, indiferent de ipostaza în care se află – exercițiul de a scrie o pagină de jurnal.
Bine, bine, dar tot n-am răspuns la întrebare; un jurnal s-ar putea să fie bun pentru o mulțime de motive, la fel cum s-ar putea să fie total inutil (deși mă îndoiesc de asta). De la efectul terapeutic, recunoscut de specialiști, până la depozitarea de amintiri în cuvinte într-o formă unică, scrierea unui jurnal este un exercițiu care poate să ne producă revelații despre noi înșine și despre viața pe care o trăim. De regulă asociem scriitura diaristică (sintagmă folosită de către filologi pentru a denumi textele de tip jurnal) fie cu personalitățile, cu oamenii celebri (ca și cum doar viața și trăirile lor merită a fi consemnate zi de zi), fie cu toanele adolescenței – vârsta complicată la care nimeni nu te înțelege și simți nevoia unei confesiuni totale pentru care cea mai bună prietenă (Aka BFF) nu este de ajuns.
Adevărul este însă că oricine, absolut oricine poate să scrie un jurnal. Și asta pentru că jurnalul nu are reguli. Sau dacă le are, poți să le încalci fără să dai socoteală nimănui. Până și banala convenție a scrisului zilnic poate fi încălcată, fără vreo suferință concretă. Și atunci? La ce bun să irosești timp înșirând așa, într-o doară, cuvinte pe hârtie sau pe taste sau (de ce nu) pe display-ul telefonului? Ei bine, nici despre asta nu am de gând să dezbat prea mult, căci fiecare om care decide să scrie un jurnal își are propriile motive și bine face! Voi restrânge în schimb discuția la un anumit tip de jurnal, prea puțin analizat prin vreo lucrare academică dedicată scriiturii diaristice – jurnalul de părinte.
Câteva motive pentru a ține un jurnal de părinte
Ideea mi-a venit în momentul în care memoria involuntară a scos la iveală câteva texte scrise la un moment dat cu ani în urmă, într-un context anume al experienței mele de părinte. Odată cu redescoperirea lor mi-am amintit de o întreagă perioadă din trecutul meu, cu bune și cu mai puțin bune. Am rememorat clipe, trăiri, senzații, povești; m-a copleșit nostalgia. Am râs, am plâns, m-am emoționat, am descoperit adevăruri pe care le negam până acum, a fost, în ansamblu, o experiență de redescoperire care mi-a prins bine și cred că peste câțiva ani, rândurile cu pricina vor deveni amintiri prețioase și pentru copiii mei.
Mi-a trecut prin minte că poate ar trebui să reiau experiența scrierii unui jurnal de părinte la un alt nivel, căci copiii mei au depășit de multă vreme vârsta primilor pași. Așa că am inventariat rapid la ce mi-ar folosi mie sau altora cărora le-ar putea trece prin cap să scrie un jurnal de părinte de adolescent toată povestea asta.
Pe scurt, a scrie un jurnal de părinte poate avea câteva ”benefiicii”:
- te poate deconecta de la tensiunea unor realități imediate
- te ajută să îți descarci frustrări și emoții negative de care ipostaza de părinte nu duce lipsă;
- fixează în cuvinte amintiri frumoase care te vor copleși peste ani;
- te poate ajuta să fii un părinte mai empatic, să îți analizezi trăirile, deciziile, comportamentele față de copilul tău în anumite contexte.
Atunci când decizi să publici online un jurnal de părinte, ”beneficiile” ar putea fi chiar mai variate, în sensul că reacțiile primite îți pot da un sentiment de eliberare și uneori te fac să te simți bine știind că nu ești singurul părinte care trebuie să facă față unor experiențe dificile în relația cu propriul copil. De asemenea, confesiunile tale pot fi de folos altor părinți care, probabil, trec prin experiențe similare cu a ta.
Așa că te invit să faci acest exercițiu de transformare a experienței proprii de părinte în cuvinte. S-ar putea ca la început să ți se pară complicat, dar îți garantez că nu este. Deloc! Tot ce trebuie să faci este să dai frâu liber gândurilor și, dacă te ajută, să îți imaginezi un posibil destinatar al confesiunii. Iar dacă la final simți nevoia să o împarți cu un destinatar real, atunci te invit să ne trimiți textul pe adresa contact@parintedeadolescent.ro pentru a fi publicat în categoria Jurnal de părinte, alături de alte pagini de jurnal scrise de părinți dornici să își împartă cu alții experiențele, bucuriile, neliniștile.
