Perioada examenelor vine la pachet cu o cantitate mai mare sau mai mică de emoții. Ai examen – ai emoții; e firesc, la urma urmei. Puțină emoție nu strică nimănui, ba chiar, se spune, emoțiile pot fi uneori benefice, căci te țin concentrat asupra examenului. Adesea însă emoțiile sunt greu de stăpânit și pot constitui cauza care stă la baza eșecului la un examen sau a unei performanțe scăzute. În acest caz emoțiile se traduc, de fapt, în anxietate, o stare ce presupune simptome fizice, emoționale și cognitive manifestate înaintea unui test important sau în timpul acestuia, simptome care nu ar trebui neglijate.
Simptome fizice
- dureri de cap
- transpirație
- stare de greață
- diaree
- senzația de sufocare
- puls accelerat
- atacuri de panică
Simptome emoționale
- frică
- sentiment de neajutorare
- furie
- dezamăgire
Simptome cognitive
- dificultate de concentrare
- gânduri negative legate de școală/examene
- stimă de sine scăzută
- tendința de a te compara cu alții
Care sunt cauzele acestei anxietăți, dincolo de faptul că emoțiile înainte de un examen sunt considerate de toată lumea drept normale? Atunci când emoțiile se traduc în simptome precum cele enumerate, cauzele cele mai frecvente pot fi:
Experiențe trecute negative legate de teste – Dacă un adolescent are amintiri neplăcute legate de examene din trecut este posibil ca acestea să îl fi făcut să dezvolte o atitudine negativă față de ideea de examen în sine.
Lipsa pregătirii adecvate și procrastinarea – atunci când un adolescent se simte copleșit de dificultatea a ceea ce are de învățat pentru un examen sau de cantitatea mare de conținuturi ce trebuie asimilate are adesea tendința de a amâna procesul de învățare până într-un punct în care se simte depășit de situație.
Frica de eșec – presiunea care se pune pe umerii unui adolescent care urmează să susțină un examen este enormă. Dacă este în clasa a opta și urmează să susțină testele de Evaluare națională, i se spune că de acestea depinde viitorul lui, căci notele vor fi decisive pentru alegerea liceului în care urmează să își continue studiile. Dacă este în clasa a douăsprezecea și urmează să susțină examenul de Bacalaureat, presiunea este și mai mare, căci de notele la examen depinde de cele mai multe ori admiterea la o facultate sau alta, iar acolo unde aceste rezultate nu se iau în calcul stresul este generat de un eventual examen de admitere. Toate acestea sunt strâns legate de frica de eșec, adesea îmbinată cu o stimă de sine scăzută.
Cum poate fi gestionată anxietatea pe care o provoacă examenele?
Nu există o rețetă general valabilă care să îi scape pe adolescenți de stresul examenelor, însă există câteva lucruri care pot fi utile pentru a diminua efectele emoțiilor și pe care ar trebui să le încurajezi. Îți vei sprijini astfel copilul pentru a trece cu bine peste această etapă stresantă.
Sfaturi pentru adolescenți
Înainte de examen
- În primul rând, pregătește-te serios pentru examen!
- Alocă timp suficient pentru studiu!
- Apelează la sprijinul unui profesor atunci când simți că nu înțelegi conținuturile de învățat!
- Testează-te periodic, rezolvând teste complete asemănătoare cu cele din cadrul examenului și asigurând aceeași atmosferă (liniște, timp limitat, fără acces la resurse informative)!
- Ai grijă de tine! Mănâncă micul dejun, asigură-te că dormi suficient, fă mișcare!
- Verbalizează-ți îngrijorările! Spune-le cuiva sau scrie-le pe o foaie de hârtie, te va ajuta să nu fii distras de ele!
În timpul examenului
- Citește cu atenție cerințele și asigură-te că le-ai înțeles!
- Rezolvă mai întâi cerințele ușoare, apoi ocupă-te de cele mai dificile.
- Folosește ciorna!
- Concentrează-te! Nu te lăsa distras de prezența celorlalte persoane din jur sau a gândurilor la alte lucruri.
- Fixează-ți un slogan-moto care să te țină focalizat asupra examenului! Poate fi un enunț motivațional sau ceva încurajator, de genul: ”Pot s-o fac!”, „Sunt mai bun decât cred!”, ”Chiar dacă greșesc, nu e capătul lumii!” etc.
Ce poți face tu, ca părinte?
În primul rând, încearcă să fii înțelegător. Nu pune și mai multă presiune asupra copilului tău. Știi foarte bine că un examen este doar un examen și că, deși depind multe lucruri de rezultatele pe care copilul le va obține, nu este neapărat decisiv pentru viața copilului tău. În schimb, sănătatea este! Fii optimist și insuflă-i optimism și copilului tău! Ajută-l să se relaxeze, încurajează-l să facă mișcare și să aibă un stil de viață sănătos. Și, mai presus de toate, asigură-l că ești lângă el orice ar fi și dă-i ocazia să îți vorbească deschis despre temerile sale. Uneori s-ar putea să fie ușor, alteori mai greu decât crezi. De asemenea, nu ezita să apelezi la un specialist psiholog sau consilier dacă simți că starea de anxietate persistă.
Foto: pixabay.com