Acasă Comunicare Nu știu ce facultate vreau să urmez! – procrastinarea și alegerea facultății...

Nu știu ce facultate vreau să urmez! – procrastinarea și alegerea facultății potrivite

1392
0

Mai sunt mai puțin de două luni până la examenul de bacalaureat. Ai emoții pentru copilul tău, mai mari, poate, decât ai fi avut în mod normal. Și asta pentru că știi că deși s-a pregătit mult pentru fiecare probă, stresul în acest an va fi mai mare din cauza măsurilor impuse de pandemie.

Îți e greu să îți imaginezi cum vor intra în sălile de clasă, câte 10, cu măști, cum le vor transpira mâinile de emoție, dar și de temperaturile ridicate din iunie și nici nu vrei să te gândești la posibilitatea că al tău s-ar putea îmbolnăvi. Îl încurajezi în fiecare zi, încerci să îți ascunzi propriile temeri și să nu-i transmiți sentimentele tale amestecate de părinte care ar face orice pentru binele copilului. Îți zâmbește și îți spune că va fi bine, deși îi este greu. Dar nu se dă bătut și asta îți face pielea de găină.

Îți e și teamă să te gândești la facultate, pentru că încă nu știi cum vor evolua lucrurile. Ți-ai dori în sinea ta ca el, copilul tău, să fie puternic, să știe ce vrea și să își facă singur drum prin viața de matur pe care i-a fost dat să o înceapă așa – cu o pandemie care a dat peste cap ordinea lumii. Dar nu este! Îți spune într-o bună zi că nu știe la ce facultate vrea să dea, că nu-și dă seama dacă chiar vrea să aplice acolo unde își propusese și amână să ia o decizie.

Îți este cunoscut scenariul? Dacă te regăsești în el, nu dispera! Ești doar unul dintre milioanele de părinți ai căror copii trec prin dificultatea de a-și alege facultatea pe care își doresc cu adevărat să o urmeze. Lucrurile ar fi fost mult mai simple, poate, dacă s-ar fi decis mai demult, dacă i-ai fi impus punctul tău de vedere și i-ai fi ales tu facultatea, dacă… poți continua cu mulți de ”dacă”. Realitatea este însă alta!

Nu e nimic neobișnuit ca la 17-18 ani să nu știi cu exactitate ce vrei să faci mai departe în viață. Poate că au existat vremuri în care lucrurile stăteau altfel, dar sunt convinsă că în epoca în care trăim alegerile sunt cu atât mai dificil de făcut, cu cât opțiunile sunt mai multe, mai variate, mai sofisticate. Copiii acestei generații fac de toate, de la voluntariat la proiecte academice internaționale, opțiunile lor sunt, practic, nelimitate, trăiesc într-o lume în care fluxul de informație are o viteză uluitoare, iar schimbarea face parte din dinamica fiecărei zile. Cum să le reproșezi, prin urmare, indecizia?

Alegerea facultății potrivite poate deveni o sursă de stres pentru mulți adolescenți. Ca să nu mai vorbim de alegerea unei facultăți în sine. Presiunea socială de a urma studii superioare poate fi uneori de-a dreptul derutantă. Care este rolul familiei în acest context schițat în câteva linii generale? Ca în orice alt context, rolul părinților este acela de a oferi sprijin și empatie propriilor copii.

Procrastinarea – de ce amână copilul meu alegerea unei facultăți?

Motivele înșirate anterior sunt cele care, în nenumărate cazuri, conduc la procrastinare. Adolescentul amână decizia de a alege o facultate sau alta pentru că nu se simte pregătit emoțional să o facă. Și nu neapărat pentru că nu are rezultate bune într-un domeniu sau altul sau pentru că nu îl încântă ideea de a urma o facultate. Chiar și adolescenții cu rezultate academice de excepție se pot confrunta cu această dificultate de a decide încotro să o apuce. Amânarea deciziei reflectă adesea teama de eșec, teama de a nu dezamăgi, neîncrederea în forțele proprii sau pur și simplu o stângăcie firească a începuturilor. Ceea ce nouă, ca adulți, ni se pare simplu și ușor de asumat, pentru un adolescent s-ar putea să fie o povară mult mai grea decât ne imaginăm. Întoarce-te puțin în timp și amintește-ți cum erai tu la vârsta copilului tău!

Probabil că ți-ar fi mai ușor, ca părinte, să decizi tu și să treceți mai repede peste etapa asta. Și mulți părinți chiar asta fac, asumându-și riscul de a decide soarta propriului copil în funcție de principii și valori în care copilul devenit apoi el însuși adult, nu va crede neapărat.

Mult mai înțelept ar fi să aștepți. Da, oricât de greu pare, a-l lăsa pe adolescent să decidă singur este mult mai sănătos pentru maturizarea sa și, de ce nu, pentru fericirea sa. Chiar dacă intențiile tale sunt bune și vrei binele copilului tău, nu uita că binele acesta este ”binele tău” și nu neapărat al lui. Adolescentul are nevoie să treacă el însuși prin acest proces de alegere, să își trăiască propriile alegeri, să se bucure de reușite, să învețe să gestioneze eșecuri.  Iar tu ar trebui să îl asiguri că vei fi mereu acolo, lângă el ca să îl sprijini când va avea nevoie.

Cum îmi pot ajuta copilul?

Cum poți fi, concret, un sprijin real pentru copilul tău adolescent care încă amână alegerea unei facultăți? Dincolo de sprijinul material, de investițiile în materiale de studiu și în asigurarea unui mediu propice învățării, încearcă să îți gestionezi, în primul rând, emoțiile proprii în legătură cu acest subiect. Nu pune presiune mai mult decât e cazul și evită să îți manifești stresul în fața adolescentului. Nu e nevoie să îi amintești în fiecare secundă cât de important este să se decidă și cât de importantă e facultatea pentru viitorul lui. Crede-mă, știe deja asta! În schimb poți ieși la o cafea cu părinți ai altor adolescenți care se confruntă cu aceeași problemă. Sigur mai ai în cercul tău de prieteni câțiva, la fel de preocupați.

Un mod în care poți ajuta, fără să intervii mai mult decât e cazul, este în organizarea procesului. Un calendar concret, cu deadline-uri, o listă cu pași de urmat, un excel sau un poster lipit pe perete în care pot fi bifați pașii parcurși; toate astea au sens, oricât de insignifiante ar părea. Stabiliți împreună o discuție pe săptămână legată de subiectul cu pricina, astfel încât să nu devină sufocant. Da, am spus săptămânal, nu zilnic!

Nu ezita să ceri ajutor specializat! Există asociații, companii, cabinete de consiliere educațională care se ocupă în mod profesionist cu rezolvarea dilemelor adolescenților legate de alegerea unei viitoare profesii și, implicit, a unei facultăți de urmat. Și nu, nu este un moft să apelezi la serviciile unui specialist pentru a-ți ajuta copilul să ia cea mai bună decizie pentru viitorul său.

Nu în ultimul rând, încearcă să rămâi deschis la orice posibilitate, să fii flexibil și deschis să accepți că poate copilul tău nu este încă pregătit să facă alegerea potrivită. Sau poate că își dorește să urmeze o cale profesională care nu implică neapărat urmarea facultăți și îi este greu să își asume această decizie și frică să îți mărturisească. În cele din urmă lucrurile se vor limpezi și, indiferent de ce veți decide împreună, nu uita că adolescentul tău are propriul drum în viață și că rolul tău de părinte este acela de a călăuzi, de a sprijini, de a da sfaturi, fără a aștepta ca tot ceea ce spui sau vrei tu să se întâmple așa cum îți imaginezi.

Foto: Pixabay

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.