Acasă Comunicare Comunicarea eficientă cu adolescentul implică acceptare, înțelegere și iubire

Comunicarea eficientă cu adolescentul implică acceptare, înțelegere și iubire

392
0

În fiecare zi întâlnesc cel puțin un adolescent în programul meu terapeutic. Cu mare drag și bucurie îi programez pe tineri atunci când mă solicită, deoarece după fiecare întâlnire cu ei, indiferent de problema cu care ne confruntăm, la finalul ședintei de terapie, simt o energie vitală, cum îmi place mie să o numesc, pe care noi o numim iubire necondiționată.

Am ales să încep cu aceste propoziții, tocmai pentru a-mi arăta admirația deosebită pentru acest calup de vârstă, care este foarte mult cercetat, studiat, încercat de fiecare ființă omenească. Adolescența este plină de transformări la toate nivelurile psiho-bio-emoționale, care atrag după sine alte schimbări, consecințe, experiențe. Cu alte cuvinte, am putea spune că putem asista în slow motion la creșterea unui copil și la transformarea lui, doar că noi nu privim de undeva, ci suntem implicați în proces, indiferent de poziția pe care o deținem, de părinte, de profesor, de amic, etc. În momentul în care noi suntem implicați ca și a doua persoană în proces, începem să nutrim aspirații, dorințe, idealuri, emoții, credințe, educații, experiențe împreună. Aș vrea să rețineți acest cuvânt, “împreună”, deoarece în această perioadă, în adolescență, omul are nevoie de această calitate, de “existența împreună”, ce necesită colaborare, cunoaștere, exprimare emoțională, deschidere către experiență. De aceea, întăresc, de fiecare dată când am ocazia, ideea ca părintele să înceapă această călătorie cu adolescentul și să o continue până la adultul tânăr împreună, fără a se poziționa nici în față, nici în spate, ci doar lângă el, pentru a simți permanent acest ”împreună”, pentru a-l putea asculta pe tânăr, și pentru a-i putea oferi suport, îndrumări.

Atunci când vorbim despre “împreună“, în cazul părinților, el poate fi separat, cu câte un părinte sau poate fi un ”împreună” al adolescentului cu cuplul parental. Pentru a realiza această relație de  “împreună” este nevoie să simțim egalitatea, manifestată pe multiple paliere. Când spun ”egalitate”, aș vrea să o includ si pe cea de postură, de tonalitate, de ascultare activă. Câteodată e nevoie doar de prezența noastră, fără alte intervenții. Adesea e nevoie de mângâiere, de exprimare a ceea ce știu, văd, simt, dar doar din punctul meu de vedere. E nevoie de cunoașterea prietenilor, de accepatarea noului, de acceptare a secretului personal, de acceptarea intimității, de ascultarea idealurilor, de experimentarea lor împreună cu adolescentul. Toate acestea te vor ajuta să intri pe un tărâm pe care noi fiecare dintre noi l-a experimentat, căci fiecare dintre noi a creat în propria persoană, la un moment dat, noi temeri, visuri, idealuri, prietenii și multe altele.

Așa cum am mai spus și în alte articole, în acest proces de comunicare fiecare parte implicată încearcă să-și exprime fricile, idealurile, visurile, nevoile, altfel spus, vrem să ne prezentăm într-un fel pentru a putea fi înțeleși și acceptați. Din câte am putut vedea în practica terapeutică, unele dintre nevoile importante ale adolescentului pe care părinții nu le pot satisface sunt nevoia de înțelegere și nevoia de acceptare a propriei noi persoane cu care el e la început de cunoaștere. De cele mai multe ori, părinții, adulții, încearcă să impună, să ordoneze, să aducă soluții, să fie intruzivi, să creeze aceeași relație cu care erau obișnuiți, aceea în care copilul era sub directivele părinților. În general, noi, ca părinți, avem senzația că îi cunoaștem foarte bine pe copii, deoarece noi i-am crescut, noi am acționat și am decis pentru ei, ceea ce înseamnă, pe undeva, că știm ce-i mai bine pentru ei și că avem drepturi.

Sigur că avem drepturi, deoarece în tot procesul investim cam tot ce-i mai de preț din viața noastră în această relație, care este plină de iubire și de necondiționare.  De aici apar și cele mai mari conflicte în comunicare. De fapt, conflictul este o neînțelegere în exprimarea, în identificarea unei nevoi și satisfacerea acesteia în termeni cât mai realiști și prezenți. Doar că în cele mai multe situații conflictuale, noi trăim personal acel conflict, deoarece, am fost și noi implicați în proces, ne-am făcut speranțe, visuri, iar acum e un moment în care nu mai pare să satisfacă ceea ce eu mi-am propus atunci când am început să investesc  (și aici mă refer la procesul de educație).

Conform celor mai sus menționate, există câteva puncte importante, pe care ar fi indicat să le folosim în comunicarea eficientă, constructivă, de cunoaștere și apropiere, în cadrul acelui ”împreună” de care vorbeam la început.

Ascultare – E foarte important, în primul rând, să învățăm ascultarea și să ieșim din tiparul “Eu știu cel mai bine ce se întâmplă cu copilul meu”. Vă amintesc, copilul nu mai este fizic copil, rămâne copil doar în amintirea noastră mentală!

Suportivi, nu intruzivi – A fi suportiv înseamnă a-ți oferi un confort de exprimare a ființei tale… NU ordon, NU impun solutii, NU preaiu controlul și NU execut în locul adolescentului.

Înțelegere și acceptare – Este foarte greu să înțelegem că adolescentul nutrește alte perspective decât cele știute, vorbite, stabilite. În această perioadă, schimbarea este la ordinea zilei, deoarece prin ea se face dezvoltare fie că vrem fie că nu, de aceea este important să acceptăm acest lucru, să avem un dialog plin de interes pentru ceea ce auzim și vedem, pentru ca adolescentul să găsească în noi locul în care este acceptat și se poate conecta.

Timp și comunicare – Este necesar să acordăm timp, să comunicăm cu adolescentul despre ceea ce îl sperie, despre ceea ce își dorește; cunoașterea grupului de prieteni și a relațiilor din grup sunt grăitoare pentru relația cu un adolescent! De cele mai multe ori, aud la adolescenții din ședintele de terapie că au nevoie acută de relaționare. Cunoașterea și alinarea sunt o formă nouă a timpului consumat în relație! Acum adolescentul își dorește să discute despre prietenii lui, își dorește o ieșire la un suc cu părintele, în particular, în care să fie ascultat și înțeles. Dacă adolescentul se simte bine în relația cu prietenii, atunci în familie, oferindu-i timp, ajungi la sufletului lui și dai de acea energie a vieții, pe care fiecare dintre noi a experimentat-o în această perioadă colorată.

Încredere și iubire – Acestea sunt cele care duc la acceptarea persoanei, fără alte comportamente disfuncționale. Acum iubirea se oferă prin crearea unui spațiu personal și prin respectarea acestuia, dar și vorbind cu interes și curiozitate despre subiectele care îl interesează pe adolescent, indiferent dacă par sau nu puerile. Un alt mod în care adolescentul înțelege iubirea sănătoasă ține de implementarea și de respectrea unor limite sănătoase față de grup și față viața sa socială! Văd aici, de cele mai multe ori, o discrepanță foarte mare în implementarea regulilor – fie sunt exagerate, fie sunt excluse. Ele ar trebui să existe, dar să fie adaptate la viața socială a copilului. Mersul la un party, de exemplu, se poate întâmpla oricând, atâta timp cât pot avea o relație de încredere cu adolescentul meu.  Un alt aspect legat de iubire, pe care vreau să îl subliniez, este acela că adolescenții au nevoia îmbrățișării, chiar dacă adesea pozează în postura că nu au nicio nevoie. De fapt, această din urmă ipostază (”eu mă descurc, nu am nevoie de nimic”) exprimă, de cele mai multe ori, o nevoie!

Așa cum spuneam la început, cred că adolescenții sunt cele mai frumoase și sensibile ființe, alături de care și noi ne putem dezvolta, putem învăța, ne putem întregi și ne putem umple de energie. Dacă îi înțelegem și dacă le acordăm timpul nostru, adolescenții ne dau același sentiment frumos de părinți reușiți pe care ni-l dau copiii mici, doar că într-o altă formă, care este, de fapt, una mult mai profundă.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.