Acasă Vacanță Activități de familie pentru vacanța de vară

Activități de familie pentru vacanța de vară

1019
0

A venit și vacanța de vară. Parcă nici nu am simțit când s-a întâmplat. Iar dacă stăm bine să ne gândim, deja s-au dus vreo două săptămâni din ea. Cel mai probabil, pentru mulți dintre noi vara aceasta va arăta un pic altfel. Asta nu ne oprește însă de la a ne face planuri de vacanță, pe care să le prioritizăm și pentru care să ne mobilizăm. Începutul vacanței ar putea fi asemănător cu începutul de an, când ne facem planuri pentru întregul an.

Desigur, în funcție de jobul pe care îl ai și de disponibilitate, planurile de vacanță vor varia. Dacă ești părinte de adolescent, atunci n-ar fi rău să îți adaptezi planurile de vară și în funcție de vacanța copilului tău. Și dacă la capitolul călătorii, fiecare își face planurile după buget, după preferințe, și după tot felul de aspecte subiective, când vine vorba de restul timpului din vacanța de vară, pe care adolescentul tău îl petrece acasă, poate că n-ar fi rău să stabilești câteva ”obiective” de îndeplinit pentru vara asta, care să îl responsabilizeze și pe el și, în același timp, să îi permită deconectarea de la activitățile din timpul anului școlar.

Curățenie generală în camerele proprii – Nu te gândi neapărat să zugrăvești sau să faci schimbări majore, dar dă-le copiilor tăi această provocare, de a face o selecție în lucrurile personale, în haine, în cărți, în tot ce se află în camerele lor. Îndeamnă-i să fie practici și să decidă singuri ce vor face cu lucrurile la care renunță. Donațiile sau reciclarea pot fi soluții care să le stimuleze spiritul civic. Și nu uita să le dai exemplul personal, cu o curățenie generală în propriile lucruri.

Descoperă propriul oraș – Ne place să călătorim departe, în locuri frumoase și interesante, dar uneori uităm că propriul oraș ne oferă o mulțime de moduri de a ne petrece creativ timpul liber. Ai putea face, împreună cu copiii tăi, un inventar al locurilor care merită vizitate, din localitate și din împrejurimi. Apoi faceți un plan cu variante de drumeții posibile și propuneți-vă să bifați cât mai multe obiective până la finalul vacanței de vară.

Cinema în familie – Fă o listă cu filme pe care ai vrut să le vezi înainte de vacanță și nu ai reușit, apoi adaugă altele care își fac cu ochiul și stabiliți în familie o listă finală cu 10 filme de văzut în vacanța de vară. Sau, și mai bine, contribuiți fiecare la listă cu câte un număr de filme, puneți titlurile într-un borcan și stabiliți câte o seară de cinema în familie în care să vizionați pe rând, prin tragere la sorți, câte un film propus. Iar dacă vrei să plusezi un pic în zona de comunicare în familie, inventează și o regulă – cel care a propus filmul motivează de ce sau dă niște informații suplimentare despre el; sau puteți dezbate după film, fiecare spunându-și părerea.

Mese în familie – Dacă în restul anului mesele în familie sunt adesea o provocare, din cauza programului încărcat, în vacanță ar trebui să îți propui să aveți cât mai des mese în familie. Și pentru ca sentimentul să fie și mai plăcut, prepară masa împreună cu copiii. Sună banal, dar n-ai idee cât de relaxant poate fi.

Lecții de gătit – Pentru că tot veni vorba de mese în familie și de gătit împreună cu copiii, vacanța poate fi un moment extrem de bun pentru a-ți învăța copiii să gătească, adică să treacă la nivelul următor, de la a te ajuta în bucătărie, la a găti singuri. Încercați întâi împreună, arată cum se face, pas cu pas, apoi, într-o altă zi, lasă-ți copilul să gătească singur de la A la Z acel fel de mâncare. Nu te supăra dacă nu îi iese din prima, evită să îl critici, dar dacă este cazul, explică-i cu blândețe, pe un ton amuzant, ce ar trebui să îmbunătățească  pentru ca data viitoare să iasă perfect.

Clubul de lectură – pentru că tot te plângi mereu că adolescentul tău nu citește, ce-ar fi să ai o inițiativă în acest sens? Faceți o întrecere în familie legată de cărți – fie citiți aceeași carte și vedeți cine o termină primul, fie stabiliți un număr de cărți de citit pe toată vara, fie găsiți o modalitate de a recompensa lectura. Ideea e să transformați cititul într-o activitate de familie, lipsită de stres și educativă. Secretul este să nu forțezi nota inutil.

Organizator de weekend – Învață-ți copilul să gestioneze timpul, bugetul și activitățile de vacanță, lăsându-l să organizeze singur un weekend pentru familie. Dacă ți se pare prea mult, atunci încearcă mai întâi cu o singură zi și vedeți ce iese. Pune-i la dispoziție un buget și stabiliți împreună câteva coordonate, apoi lasă-l să decidă singur pentru întreaga familie, care va fi programul.

O zi fără tehnologie – Da, știm cu toții că ne propunem asta de foarte multe ori și în timpul anului, dar de foarte puține ori ne și iese. Evident, nimeni nu garantează că ne va reuși în vacanță, dar șansele de reușită sunt, în tot cazul, mai mari, pentru că avem multe alternative de petrecere a timpului.

Lista poate, desigur, continua. Nu garantează nimeni că la toamnă, când vom trage linie, vom fi îndeplinit toate aceste activități planificate pentru vacanța de vară, dar ideea este să nu le transformăm într-o corvoadă, ci să profităm de ele, mai ales atunci când nu știm ce să facem cu timpul liber pe care îl avem.

Tu ce activități de familie ți-ai propus pentru această vacanță?

Lasă un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.